Fost producător de filme documentare de la BBC a vorbit la Cluj despre cum să faci video-uri online

Peste 100 de specialiști în marketing și comunicare din Cluj au participat miercuri, 25 aprilie, la un masterclass de video marketing susținut de expertul britanic Jon Mowat. Evenimentul, intitulat  ”Video Marketing – the King of Content”, a acoperit teme de interes pentru toți cei pasionați de comunicare online: Video Streaming, Instagram, Snapchat, Video sau Video Marketing.

Află ce-l motivează emoțional pe potențialul client atunci când urmărește un video și care e cârligul care îl face să te urmărească până la capăt, a declarat Jon Mowat în timpul masterclassului.

Jon Mowat, este managing directorul agenției Hurricane Media din Bristol, Marea Britanie, a fost producător și regizor de documentare, timp de 15 ani, pentru BBC. În prezent scrie cărți și susține prezentări despre strategii de video.

Cluj-Napoca este un oraș care m-a impresionat, la fel și oamenii de aici. Publicul cu care am interacționat a fost cald și primitor. Mă bucur că am putut să întâlnesc la Cluj oameni de marketing pasionați de conținut video, a mai spus Jon Mowat.

Masterclasul a fost organizat de către International Advertising Association Young Professionals (IAA YP) Cluj, comunitatea locală a tinerilor specialiști de marketing și comunicare

Ne bucurăm că am putut să aducem la Cluj un speaker internațional de calibrul lui Jon Mowat. Pentru noi, ca asociație, este foarte important să aducem în fața publicului pasionat de marketing specialiști în domeniu de la care să învățăm cu toții. Ne propunem ca odată la două luni să venim în fața clujenilor cu subiecte de actualitate care sunt legate de marketing, a declarat Andrei Țigănaș, președintele IAA YP Cluj.

Evenimentul a fost gratuit, iar organizarea lor a fost posibilă cu ajutorul partenerilor: International Ballroom, Hurricane Media, Chris Nemeș Photography, IQads, SMARK.

Background

IAA YP Cluj-Napoca este filiala locală a renumitei organizații International Advertising Association. La nivel local, IAA YP reunește peste 30 de tineri profesioniști cu vârsta de până în 35 de ani. Asociația desfășoară în Cluj proiecte pentru tinerii specialiști în comunicare și pentru toți cei care simt și înțeleg valoarea marketingului.

Autori: Andrei Țigănaș și Arianne Stritter