Asociația Sirius Animal Rescue are un palmares impresionat: în ultimii 6 ani asociația a preluat 2.000 de animale de pe domeniul public din care 200 sunt caței/pisici care au rămas la asociație. Această activitate voluntară implică costuri de timp, timp luat de la familie sau serviciu, până la mari eforturi financiare la care aproape nimeni nu se gândește.

Astăzi ne-am propus să cunoaștem povestea acestei asociații, prin intermediul vicepreședintelui Asociației, doamna Ana Maria Sirius.

DISPERSIE: Alături de Mihaela ați pus pe picioare Sirius Animal Rescue, probabil una dintre cele mai importante asociații de profil din Transilvania, nu doar din județul Cluj. Povestiţi-ne despre asociație, în linii mari, de la înfiinţare până în prezent. Cine sunteţi şi ce proiecte desfăşuraţi pentru protecţia animalelor abandonate?

Ana Maria Sirius: Am fondat Sirius Animal Rescue cu un scop clar: ca în 10 ani să putem spune „DA” oricărui animal aflat în nevoie, chiar dacă uneori aceasta înseamnă curmarea suferinței atunci când nu se mai poate face nimic altceva.

Prima noastră prioritate a fost intervenția în cazurile de urgență, salvând animale aflate între viață și moarte. Următorul pas a fost înființarea Sirius Animal Vet, o clinică dedicată tratării animalelor fără istoric medical, unde profesionalismul, dedicarea și empatia sunt esențiale. În prezent, avem două pit stop-uri care găzduiesc 210 animale și suntem în plin proces de realizare a proiectului Trinity, un prim pas către un sanctuar ce va deveni un centru de etologie aplicată.

Indiferent de ce sistem am pune în picioare este esențial să implementăm politici publice asumate de instituțiile abilitate, care să prevină abandonul prin sterilizare, reducând astfel numărul de animale la un efectiv suficient de mic pentru a putea fi gestionat eficient de societate/comunitate și administrație. Omorârea câinilor pe bani publici, timp de 20 de ani, nu a făcut decât să cheltuiască bugete colosale pe acțiuni imorale și ineficiente.

Unul dintre planurile noastre a fost înființarea Federației pentru Drepturile Animalelor Transilvania, care a propus Consiliului Județean Cluj ”Strategia 5 pași în 3 ani spre normalitate” în care, pe lângă identificarea acțiunilor de prevenție, propunem și programe educative în școli și inițiative de suport în azilele de vârstnici și centre de îngrijire paliativă. Sunt momente în care un zâmbet nu poate fi obținut decât de o codită în vânt. Multe studii demonstrează beneficiile terapiei cu animale asupra sănătății mintale și fizice.

DISPERSIE: Câte animale găzduiți și cu ce vă pot ajuta clujenii doritori să fie aproape de animalele de companie părăsite? Cât de greu financiar este să susţii funcţionalitatea unui adăpost pentru animalele fără stăpîn?

Ana Maria Sirius: În prezent, găzduim 210 animale, câini și pisici. Pentru a acoperi nevoile de bază, cum ar fi apa și mâncarea, avem nevoie de aproximativ 5x30x210 lei pe lună.

Clujenii pot ajuta în mai multe moduri, de exemplu, informându-se și devenind conștienți de fenomenul abandonului animalelor, distribuind activitatea ONG-urilor cu care rezonează pe rețelele sociale, adoptând, făcând voluntariat și susținând financiar activitatea ONG-urilor locale, prin donații și sponsorizări, operatorii comerciali pot redirecționa 20% din impozitul pe venit către un ONG care rezolvă problemele comunității.

DISPERSIE: Mulți iubitori de animale și voluntari din zona protecției animalelor abandonate spun că nu pot salva în ritmul în care abandonează alţii animale. Care este cauza abandonului uriaș de animale de companie în România. Să fie educația oamenilor? Să nu fie hățișul legislativ? Să fie indolența locală administrativă? Să fie câte puțin din toate?

Ana Maria Sirius: Câte puțin din toate. Responsabilitatea majoră revine proprietarilor de animale, care trebuie să înțeleagă importanța sterilizării și că aceasta este soluția pentru a reduce abandonul și numărul de animale care ajung în grija asociațiilor.

DISPERSIE: Problema animalelor fără stăpîn nu este doar în România și a existat şi în alte ţări europene. Care a fost soluţia altor țări în a nu mai avea animale pe stradă şi cum putem aplica în România acele metode?

Ana Maria Sirius: Spre deosebire de alte țări, noi avem deja legislația necesară. Dacă s-ar aplica corect sterilizarea, am reduce semnificativ numărul animalelor fără stăpân.

Când salvezi și când nu salvezi? Cheltui, te chinui, faci tot posibilul, pe când în alte țări, eutanasierea e prima opțiune. Cred că e o chestiune de moralitate să avem grijă de toate categoriile vulnerabile, oricare ar fi ele.

DISPERSIE: Deseori prezentați câte un câine sau o pisică dornică să fie adoptată de o familie. Cum ți se pare că evoluează adopțiile în Cluj, în ultimii ani? Există un tipar anume de câine/pisică (vârsta, culoare, talie) care e mai ușor de dat/acceptat de clujeni spre adoptie?

Ana Maria Sirius: De obicei, animalele mici și drăguțe sunt mai ușor de dat spre adopție, dar o adopție reușită înseamnă ca animalul să își găsească o familie potrivită, care să îi ofere o viață plină și care să nu îl aducă înapoi la adăpost. Există o diferență uriașă între adopție și o adopție reușită.

DISPERSIE: Cum colaborați cu autoritățile statului și aici ne referim la Consiliul Județean Cluj și la primăriile din județ?

Ana Maria Sirius: Suntem în dialog constant cu autoritățile statului. Avem câteva activități comune, dar mai avem multă treabă împreună. ONG-ul poate veni la masă cu know-how, dar este esențial ca autoritățile publice să asculte, să înțeleagă și să aplice măsurile de gestionare etică și legală a fenomenului.

DISPERSIE: În general, cum vezi viitorul activismului pentru animale din Cluj, România, atât în actualul context post pandemic, cât și în cel de ușoară criză economică? În particular, care sunt planurile de viitor ale asociației?

Ana Maria Sirius: Necesar. Cu atât mai mult acum, când resursele sunt limitate. Un activism sănătos, bazat pe măsuri de prevenție, poate reduce suferința animalelor și, în același timp, cheltuielile publice și private pentru o cauză atât de sensibilă, care ne afectează pe toți, mai devreme sau mai târziu.

Pentru viitor, ne propunem să ne concentrăm pe acțiuni bazate pe prevenție și educare. Avem în plan dezvoltarea unui centru de etologie unde, prin activități alături de animale și sub atenta îndrumare a profesioniștilor, să dezvoltăm inteligența emoțională a participanților. Ce explicație dăm copilului nostru atunci când vede un animal aflat în agonie, în suferință?

Mulțumim 🙂