Dan Hurgoiu are 54 de ani și de meserie este inginer. În același timp însă, are o pasiune pentru rock, care l-a determinat să fie unul dintre membrii fondatori ai formației Monday Shadows. Împreună cu colegii săi organizează, de asemenea, festivalul Rock the Camp, care va avea loc în perioada 8-10 iulie 2022, la campingul ElDorado, Gilău, județul Cluj.
Bianca@DISPERSIE: Cum îmbini munca ta de zi cu zi cu formația, serile de repetiții, concertele?
Dan Hurgoiu: Formația, repetițiile și concertele îmi fac viața mai frumiasă, mai veselă. Mă ajută să fiu mai creativ, să gândesc altfel, să evoluez și să uit de grijile zilnice.
Bianca@DISPERSIE: Ce vă diferențează, din punctul tău de vedere, de alte formații?
Dan Hurgoiu: Faptul că suntem prieteni, că avem viață socială comună și avem continuitate. Suntem trei generații și asta ne ajută să gândim altfel relațiile dintre noi, în condițiile în care experiențele fiecăruia în parte aduc întotdeauna alt punct de vedere, la care nu te-au gândit. Iar acest lucru se reflectă și în muzica pe care o compunem.
Bianca@DISPERSIE: Care sunt trupele tale favorite?
Dan Hurgoiu: Diversitate mare de la blues, hard rock, heavy metal, power metal, symphonic metal. Cateva nume: Beth Hart, White Buffalo, pink Floyd, AC / DC, Iron Maiden, Manowar, Dio, Led Zepelin, Bullet for My Valentine, Battle Beast, Within Temptation, Greta van Fleet, etc.
Bianca@DISPERSIE: Asociația Monday Shadows organizează și festivalul Rock the Camp. De ce ai zis „da” acestui proiect și ce speri să se întâmple cu el? Care ți-ai dori să fie impactul asupra publicului?
Dan Hurgoiu: Sunt inițiatorul evenimentului și ideea a venit acum patru ani când am simțit că sunt dator comunității rock din Cluj să dau înapoi ce am primit. Ce am primit de la toate trupele, prietenii, muzicienii, într-o perioadă de aproape 40 de ani. Acum comunitatea rock nu e foarte unită și prin intermediul festivalului dorim să aducem un omagiu trupelor și să adunăm publicul de rock la un festival de amploare, să ne simțim bine și să socializăm în aceste trei zile. Cel mai important este ca toată lumea să se simtă bine, motiv pentru care organizăm și alte activități, nu doar concertele. Ne dorim să creăm o stare de bine atât pentru cei din public, cât și pentru trupe. Ne bucurăm că avem formații care vor rămâne în camp și după ce vor termina de cântat, tocmai pentru că vor și ei să socializeze și să se relaxeze. Pentru a promova trupele tinere am organizat Battle of the Bands, care din punctul meu de vedere a fost un eveniment reușit, cu muzică și prestații foarte bune.
Bianca@DISPERSIE: Cum vezi că este primită muzica rock în România? Dar în Cluj?
Dan Hurgoiu: Din păcate publicul rock în România se reduce în favoarea muzicii comerciale. O cauză ar fi că trupele din România compun foarte puțin. Se cântă aceleași piese din perioadele de început a trupelor, timp de zeci de ani. Piese noi apar puține și publicul se cam satură să asculte aceleași piese la concerte. La festivalurile din țară cântă cam aceleași trupe an de an. Pentru trupele noi e foarte greu să ajungă la festivaluri. Organizatorii trebuie să aducă headlineri cunoscuți ca să atragă public plătitor și să poată susține financiar festivalul. Aici e o problemă de finanțare. Este foarte dificil să obții finanțare consistentă pentru festivaluri rock și atunci ești limitat ca organizator. Cu toate acestea eu sunt foarte motivat să ducem festivalul cât mai sus. În Cluj, activitatea rock se desfășoară în jurul barurilor rock Hardward, Zipp It și /Form. Există însă și proiecte foarte frumoase, e adevărat destul de puține, care au un impact foarte puternicasupra Un exemplu ar fi The Symphonic Rock Show organizat de Opera Maghiară, care a fost un mare succes. Clujul organizează festivalurile probabil cele mai mari din România. Ne-am dori să putem face asta și în cazul muzicii rock.
Bianca@DISPERSIE: Un mesaj pentru fanii muzicii rock.
Dan Hurgoiu: Le promitem că trupa noastră și festivalul RTC vor crește de la an la an și să ținem cu toții aproape. Rock `n Roll!