La sfâşitul anilor ’90, când România încă era extrem de bulversată, când oamenii nu aveau curajul să îşi spună punctul de vedere, doi tineri se întâlneau întâmplător într-o cofetărie. Din dragoste pentru muzică au început să discute şi aşa s-a născut cea mai apreciată formaţie de muzică din Cluj-Napoca, Luna Amară. Cei doi tineri erau Nick Făgădar şi Mihnea Blidariu, care au rămas de la început împreună. Au fost şi alţii care au venit, au plecat, iar acum formaţia este alcătuită din ei doi, Sorin Moraru, Robert Moțoc şi Andrei Boţan. Mihnea Blidariu a vorbit cu Dispersie despre muzica rock și despre comunitatea din Cluj care o iubește.

Bianca@DISPERSIE.ro: Cum vezi lumea muzicii rock clujeană?

Mihnea Blidariu: Aș zice că e un pic de stagnare, în sensul că îndrăznesc să sper la mai multă diversitate, dar înțeleg și ultima perioadă destul de dificilă, cu pandemia. A devenit destul de greu să te ții de live-uri și nu numai în România, ci în general. S-a trecut mult în online, toți se bazează mult pe streaming și e un fel de goană după aur. În România nu avem niciun label axat în exclusivitate pe rock, unde pot să apară trupe noi, să existe. Sper să devină mai divers.

Bianca@DISPERSIE.ro: Mai există iubitori de muzică rock?

Mihnea Blidariu: Da, în mod cert există. Dovadă stau și concertele mari care se fac în România cu trupe mari de rock din străinătate. Peste două săptămâni urmează Sklipnot, apoi Placebo. Urmează Electric Castle unde sunt trupe interesante și faine. Nu ar strica însă să fie ceva mai multe cluburi. Asta este o luptă continuă în România cu cluburule care apar și dispar, iar pandemia nu a ajutat. Dar publicul există. De curând am avut un concert la Arad și a venit o fată de vreo 15 ani la mine și a zis: „vai, e primul meu concert rock. Până acum ascultam manele, dar nu mai ascult niciodată”. Și nu am putut să nu mă bucur. Că a început să asculte rock după ce a ascultat Luna Amară.

Bianca@DISPERSIE.ro: Trebuie un anumit grad de cultură pentru a simți cu adevărat muzica rock. Festivalurile de muzică comercială adună mii de oameni. Cum crezi că ar putea fi educat publicul să înceapă să aprecieze mai mult muzica rock?

Mihnea Blidariu: E un cerc vicios, e cu dus și întors. Pe de-o parte e publicul. Un public mai educat va asculta rock. Pe de altă parte, rock-ul educă generații. Rock-ul și hip-hop-ul sunt genuri singulare în ceea ce privește raportarea la problemele societății, la politică și atunci trebuie să vină de acasă un pic interestul pentru muzica ce vorbește despre lucruri puțin mai complexe decât la mare, la soare, shake that booty etc. Și da, hai să zicem că există o conexiune directă între muzica rock și numărul de cărți pe care le ai în casă. Dar de aceea și zic că totuși cred că se mai ascultă rock și sunt generații care nu au atât de multe cărți în casă, dar care vin la Luna, la Immplant pentru refuz, la Front, la Fluturi pe Asfalt și încep să gândească puțin mai mult, ascultând niște versuri. Și atunci poate vor să afle mai multe. Să afle ce există în spatele mesajului. Sper că mai trezim curiozități în cei tineri, curiozități care să îi ducă la gestul de a lua o carte de pe raft, de a se uita la un film sau de a merge la teatru.

Bianca@DISPERSIE.ro: Ce apreciezi cel mai mult la comunitatea rock din Cluj?

Mihnea Blidariu: Mi-a plăcut mereu la Cluj și sper că s-a păstrat asta, o anumită apetență pentru eclectic. Mi-a plăcut mult perioada în care exista Shelter, unde veneau multe trupe interesante. Existau vreo trei agenții underground de booking care aduceau tot felul de trupe din Peru, din Nepal. Am văzut concerte cu public numeros, a existat mereu o curiozitate pentru muzică altfel și sper că s-a păstrat. Nu mai știu exact, fiindcă a fost pandemia. Dar aștept să mă mai duc pe la concerte, festivaluri, să iau puțin pulsul.

Bianca@DISPERSIE.ro: Festivalul Rock the Camp este la început de drum. Crezi în acest proiect? De ce ați spus „da” la invitația organizatorilor?

Mihnea Blidariu: Noi tot timpul am fost, și așa am devenit cunoscuți, o trupă harnică, ce a cântat foarte mult. Am rămas cu asta, mai ales acum, după pandemia, când am șomat doi ani de zile. Am zis „da”, în primul rând, pentru că voiam să cântăm. Ne-a plăcut ideea unui fest cu trupe clujene. Mi s-a părut fain. Sper ca festivalul să crească și să poată aduce toate trupele clujene. Mai sunt multe trupe din Cluj pe care mi-ar fi plăcut să le văd aici. Le urez succesul și sper să ne mai vedem aici. Chiar le țin pumnii și le doresc tot succesul și sper să ne întâlnim și anul viitor și peste zece ani. Este nevoie de astfel de festivaluri de rock în România. Mă bucur întotdeauna când apare câte unul nou.