#REACTOR de creație și experiment nu este doar o companie de teatru independent din Cluj-Napoca, ci un spațiu cultural alternativ care permite vizibilitatea unei noi generații de artiști.
Vă invităm să cunoașteți REACTOR prin memoria Oanei Mardare, membru fondator al acestui spațiu cultural, dinamic, în centrul capitalei Transilvaniei.
Andreea Popescu: Veți împlini de curând doi ani de la înființarea asociației Reactor de creație și experiment. Ce v-aţi propus atunci când aţi inaugurat REACTOR? Care era misiunea noii asocieri culturale independente?
Oana Mardare: Când am deschis spațiul Reactor, scopul nostru era de a contribui la definirea percepției asupra teatrului independent, atât pentru public cât și pentru artiști. Voiam să creăm o alternativă viabilă la sistemul teatrelor de stat, o alternativă care să devină puternică, sustenabilă și constantă.
Ne doream ca publicul să intre în contact cu un nou tip de spectacol de teatru și cu o nouă generație de artiști. Ne doream ca artiștii să aibă un cadru – minimal, dar sigur – care să le permită cercetarea, experimentarea, dar și continuitatea proiectelor lor.
Andreea Popescu: Cât de greu v-a fost în primii doi ani să vă mențineți pe linia de plutire și să deveniți din ce în ce mai buni și mai cunoscuți? V-ați gândit vreodată să renunțați?
Oana Mardare: Din fericire, nu s-a pus problema niciodată problema să renunțăm.
Chiar de la început, am întâlnit mulți oameni care s-au alăturat acestei idei, care au investit în ea energie și ne-au ajutat la consolidarea ei. Treptat, în ecuație a apărut și publicul. Publicul nostru. Un public care e interesat de temele abordate de noi, de comunicarea pe care o propunem, un public căruia, asemeni nouă, îi place să își asume un risc, să experimenteze, să iasă din zona de confort. Fără acest interes, proiectele noastre ar fi avut o viață mult mai scurtă.
Andreea Popescu: Într-un interviu acordat AGERPRES, regizorul Alexander Hausvater, afirmă că „teatrul este un laborator al conduitei umane”. Cât de mult mai educă teatrul, în aceste vremuri, publicul?
Oana Mardare: Cu siguranță, nu educă atât de mult pe cât ar putea. Pe ici pe colo mai sunt teatre și spectacole care uită de această componentă. Mai mult decât a educa, cred că e vorba de a conștientiza responsabilitatea pe care o avem față de public, atunci când îi livrăm un spectacol, când îi propunem o experiență. Din poziția noastră, de artiști, de operatori culturali, avem responsabilitatea de a alege mesajele și subiectele pe care le abordăm. De ce le alegem? Ce vrem să spunem? Cu ce ajută? Dacă în răspunsurile astea nu se reflectă simțul nostru de răspundere față de public, atunci e posibil să le livrăm ceva total irelevant și în afara zonei lor de interes, sau inclusiv ceva sub inteligența lor.
Andreea Popescu: Se spune că teatrul independent este o necesitate a generației noastre. Treptat se detașează de vechea generație de oameni de teatru și își creează structurile sale, după legile artistice proprii. De ce? Este teatrul independent, în general, o modalitate de revolt artistic față de tot ceea ce înseamnă societatea contemporană?
Oana Mardare: Cred că teatrul independent este vocea unei generații tinere, din acest punct de vedere e normal să se detașeze de alte generații, de alte voci, și să își caute propriul limbaj. Desigur că teatrul (independent) poate fi și revoltă, dar nu cred că are asta ca unic scop. Dincolo de revoltă, cred că e vorba de a chestiona, a problematiza, a invita la dialog, la reflecție… Cred ca mai degrabă e vorba de revoluțiile personale, ca să citez un mare regizor, totodată mic poet contemporan 🙂
Andreea Popescu: La ce trebuie să se aștepte un amator de teatru care vine pentru prima oară la un spectacol REACTOR?
Oana Mardare: Să iasă, într-un fel sau altul, din convenție. Sau, așa cum mi-a spus zilele trecute o fată care venise pentru prima oară la un spectacol, poate să se aștepte la ceva „modern”.
Andreea Popescu: Cum este publicul care vine la spectacolele voastre? Cât de simplu/complicat stabiliți conexiunile cu cei din sală?
Oana Mardare: Reactor funcționează pe diferite platforme și are deci, diferite tipuri de public. La Mini Reactor (platforma pentru copii) avem un public format din părinți tineri, care apreciează această alternativă la oferta culturală locală, care înțeleg contextul în care lucrăm și care de multe ori devin susținători și prieteni de-ai casei.
La Reactor, publicul e reprezentat în mare parte de generația tânără, spre foarte tânără, de la elevi de liceu la proaspăt absolvenți de facultate. Au între 16 și 35 de ani, sunt la început de drum sau în toiul căutărilor, și sunt tot mai receptivi la propunerile noastre.
În timpul spectacolelor, încercăm să stabilim conexiuni directe și sincere. Ne place să ne jucăm cu bariera dintre public și actor, să desființăm nu doar „al patrulea perete”, ci și pe al treilea, pe al doilea, ba chiar și pe primul. Sau ultimul. Cum se întâmplă la „Genunchii noștri se ating!”, unde publicul devine parte din spectacol. De câteva saptămâni am început să trimitem chestionare online, a doua zi după eveniment, prin care spectatorii își pot exprima părerile vizavi de experiența trăită. Asta ne ajută foarte mult să ne dăm seama dacă acea conexiune a fost reciprocă, sau dacă subiectele și temele alese au rezonat în public. Răspunsurile la aceste chestionare ne-au făcut să ne dăm seama că… suntem fericiți. De aceea, în luna martie – luna noastră aniversară – ne-am propus să sărbătorim după fiecare spectacol, alături de spectatorii pe care îi invităm să rămână cu noi, să bem un pahar de vin și printre sărățele, să ne cunoaștem mai bine.
Andreea Popescu: Ce părere aveți despre teatrul din România și despre felul în care este privită de către români meseria de actor sau cea de regizor?
Oana Mardare: Totul e variabil, nu numai de la teatrul instituțional la cel independent, ci și de la o companie la alta, așa că e foarte greu să vorbim despre ”teatrul în România”. Ce pot spune e că teatrul independent stă din ce în ce mai bine pe propriile picioare, pe măsură ce actorii, regizorii, dramaturgii își dezvoltă aptitudinile de operatori culturali. Publicul e și el tot mai deschis, nu numai la experimente teatrale, ci și la apropierea de spectator care are loc dincolo de mainstream – apropiere atât fizică, cât și psihologică. Asta e alternativa pe care o propune, în general, teatrul independent: vorbim despre viața noastră, despre probleme actuale, despre modul în care vedem realitatea noastră cea de fiecare zi, și o facem în săli mici, unde nu există distanțarea de public pe care o propune o scenă tip cutie italiană. Cred că apropierea asta care se petrece atunci când vezi un spectacol într-o sală studio unde nu intră mai mult de câteva zeci de persoane începe să schimbe raportarea publicului la artiști, care nu mai sunt ceva de neînțeles și de neatins, ci oameni cu care te poți identifica. Nu am auzit vorbindu-se de ”maeștri” în teatrul independent românesc, deși e adevărat că nici nu există de suficient timp ca artiștii din acest mediu să aibă vârsta necesară care să îi califice la titlu 🙂
Andreea Popescu: Care sunt proiectele pe care le-ați trecut în agendă în viitorul apropiat?
Oana Mardare: În viitorul apropiat avem…
- premiera unui spectacol despre viitorul apropiat;
- premiera unui spectacol despre dreptul la locuință;
- consolidarea platformei TEEN SPIRIT dedicată publicului de liceu;
- implementarea proiectului de rezidențe pentru tineri avsolvenți FRESH START;
